Home » Cultură » Ce-am avut şi ce-am pierdut din epoca de aur a învăţământului românesc? „E incorect să ceri unui sistem să fie mai bun decât ţara în care se află”

Ce-am avut şi ce-am pierdut din epoca de aur a învăţământului românesc? „E incorect să ceri unui sistem să fie mai bun decât ţara în care se află”

Publicat: 19.01.2017
O idee fixă face ravagii. Astăzi este rău. Ieri a fost bine. Da, Epoca de aur a învăţământului românesc nu a existat şi nici nu va veni curând. Ştiţi ce înseamnă cu adevărat ”Epoca asta de aur” care ne bântuie-stafie? Comunismul a alfabetizat poporul, adică le-a dat democratic idei, litere şi cifre pentru a sluji utopia lui Lenin, Stalin, Ceauşescu. Pentru cei care nu ştiu: utopia nu s-a realizat niciodată. Parte din cei care au trăit aproape 50 de ani de comunism au dansat o întreagă epocă de aur, dar majoritatea au avut dreptul la distrugerea creativităţii, la anularea oricărei libertăţi de gândire. Interviu cu profesorul Carol Capiţa, Universitatea Bucureşti, Facultatea de Istorie.

Reporter: Când începe „Epoca de aur”?

Carol Capiţa: Sintagma de „epocă de aur”, tipică ultimului deceniu al perioadei comuniste, a fost folosită doar de propaganda oficială. Atunci, nimeni nu-şi făcea iluzii că trăieşte o epocă de aur. La nivelul cadrelor didactice, fie ele de învăţământ mediu sau universitar, nimeni nu avea iluzii cu privire la realitate – pornind de la calitatea dotărilor şi a logisticii, până la limitările şi coerciţiile impuse sistemului de educaţie.

Frustrarea de acum te aruncă în raiul Epocii de Aur?

Adevărat, memoria umană este selectivă (este puternic influenţată de sentimente) şi, adesea, rămân în urmă mai degrabă amintirile considerate a fi frumoase. În plus, biologia continuă să joace feste, în condiţiile în care „înainte” era, inevitabil, epoca tinereţii noastre. Pe o notă mai generală, toată istoria este marcată de percepţiile fiecărei generaţii despre o epocă de aur, cea trecută, aflată în contrast cu prezentul mai mult sau mai puţin degradat şi degradant. Este un mecanism al memoriei colective pe care se bazează multe din mecanismele care diferenţiază istoria de trecut.

Cum s-a ajuns la gândirea aceasta tranşantă? Comunismul-epocă de aur, democraţia-haos.

Când spunem: Înainte de ’89 am avut un sistem de învăţământ de excepţie, dar democraţia prost înţeleasă l-a distrus, de fapt, adevărul este undeva la mijloc.

Într-adevăr, în ciuda epurărilor din primii ani de comunism şi al unor compromisuri cu sistemul făcute de unii mari intelectuali, în sistem au rămas, cel puţin în primele două decenii, cadre didactice (mai ales la nivelul învăţământului superior) formate adesea în universităţi occidentale sau măcar care avuseseră acces la literatura de ultimă oră. Această generaţie a format la rândul ei specialişti şi profesori foarte buni; dar poate că contribuţia lor a constat şi în faptul că au reprezentat o punte cronologică din 1945 până în perioada – prea scurtă – dintre 1968 şi 1972.

Comunismul a eliminat analfabetismului, dar care era valoarea învăţământului?

În egală măsură, trebuie să recunoaştem că preocuparea regimului pentru eliminarea analfabetismului a fost un lucru bun. La fel, existenţa unui acces mai liber la educaţie, bazat pe gratuitatea acestuia. Desigur, cineva ar putea comenta faptul că semnificaţia acestui acces este drastic alterată de calitatea învăţământului (dar am intra într-un argument circular) sau că, dimpotrivă, aceasta ar justifica sintagma metaliferă (dar, la fel, argumentul ar fi circular, căci ar folosi ca argument ceva ce de-abia urmează a fi demonstrat). Perioada comunistă a fost şi o perioadă de relativă încremenire tehnologică, ceea ce făcea ca sistemul de educaţie să intre într-o rutină ce poate fi uşor confundată cu calitatea. În momentul în care sistemul s-a confruntat cu o economie de piaţă (caracterizată de viteza şi amploarea schimbărilor), sistemul nu a mai făcut faţă: logistica îmbătrânită, legislaţia generală cu sincope (sunt legi din anii ’60 şi ’70 încă în vigoare), o relaţie strâmbă între locurile de muncă (de o piaţă a muncii nu putea fi vorba) şi oferta educaţională (facultăţi din cadrul Politehnicii aveau câte 500 de absolvenţi pe promoţie, în timp ce la istorie erau doar 50, iar pentru alte specializări numărul era chiar mai redus), de unde şi repartizări ciudate şi supranumerare dublate de lipsuri la fel de relevante (autorul a predat la un moment dat istorie, geografie şi o limbă străină).

 Omul cuminte, era realizat, nu?

 Da, cel mai grav lucru este că se produceau absolvenţi de liceu sau de facultate care ştiau că nu au şanse să se realizeze profesioal decât dacă stăteau cuminţi sau, mai bine, pactizau cu sistemul. Selecţia era şi ea subiectivă: cei ce aveau rude condamnate politic sau în străinătate, sau erau copii de preoţi nu puteau candida la facultăţile ideologice (istorie, drept, filosofie).

După 1989, nu democraţia (prost sau bine înţeleasă – formulă nefericită, căci un sistem nu poate fi „înţeles” bine sau rău, el poate fi doar prost sau bine pus în practică de oameni şi instituţii deopotrivă), ci oamenii au distrus bruma de lucruri bune.

Ieri, se impunea respect elevilor. Azi,  de ce nu mai există respect nici pentru carte şi nici pentru profesori?

Se confundă respectul cu teama, interesul cu preocuparea pentru dezvoltare personală. În ceea ce priveşte trierea, să ne aducem aminte de faptul că, vroiai sau nu, puteai sau nu, trebuia să termini (ca să vezi, la fel ca astăzi) cel puţin zece clase, după care (poate mai bine ca astăzi) făceai o şcoală profesională şi apoi continuai la seral (în treacăt fie spus, am avut privilegiul să lucrez cu doi astfel de absolvenţi de seral – unul a ajuns conferenţiar şi preţuit coleg al meu, iar altul este astăzi un avocat de succes, aşa că …).

Nu cred că era vorba de respect, ci mai degrabă de teamă. Teama de note mici, de reacţia părinţilor (care vroiau ca odraslele să iasă din cercul limitat al fabricii sau al CAP-ului, pe un principiu precizat de Caragiale, anume că românul se naşte licean, trăieşte funcţionar şi moare pensionar), de posibile puncte slabe la dosar (mai ales dacă vroiai să candidezi la o facultate considerată a fi ideologică).

Ieri, se triau la sânge absolvenţii, azi, de ce nu există criterii?

Trierea era şi ea destul de subiectivă, căci era influenţată ideologic (şi la nivelul locurilor pentru învăţământul superior trebuia respectată balanţa procentuală de muncitori, ţărani şi intelectuali), de unde şi disproporţiile flagrante dintre diferitele specializări. În ceea ce priveşte selecţia actuală, ea nu lipseşte pentru un set de specializări foarte căutate sau care formează în domenii reglementate la nivel european. În cazul celorlalte specializări, există o obligaţie de a căuta o serie de elemente de departajare (de obicei notele de la bacalureat, un interviu şi sau o scrisoare de intenţie).  

Citeşte continuarea pe Gândul
 
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
 

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
„O zi din viața unui om al viitorului”: Câte dintre profețiile unui om de știință din 1925 s-au adeverit?
„O zi din viața unui om al viitorului”: Câte dintre profețiile unui om de știință din 1925 s-au adeverit?
Studiu: Dieta mediteraneană poate îmbunătăți memoria prin modificarea bacteriilor intestinale
Studiu: Dieta mediteraneană poate îmbunătăți memoria prin modificarea bacteriilor intestinale
De ce racheta Starship a lui Elon Musk depășește NASA în cursa spațială
De ce racheta Starship a lui Elon Musk depășește NASA în cursa spațială
Fisticul câștigă tot mai mult teren în rândul iubitorilor de nuci
Fisticul câștigă tot mai mult teren în rândul iubitorilor de nuci
Este 2025 anul în care vom deveni propriii noștri șefi? „Clubul” la care aderă tot mai mulți oameni
Este 2025 anul în care vom deveni propriii noștri șefi? „Clubul” la care aderă tot mai mulți oameni
Test de cultură generală. Care obiect de pe cerul nopții este mai mult decât pare?
Test de cultură generală. Care obiect de pe cerul nopții este mai mult decât pare?
Polifenolii, compușii naturali care pot oferi o talie mică, o inimă sănătoasă și o tensiune arterială scăzută
Polifenolii, compușii naturali care pot oferi o talie mică, o inimă sănătoasă și o tensiune arterială scăzută
Tot mai mulți lideri europeni îl critică pe Elon Musk
Tot mai mulți lideri europeni îl critică pe Elon Musk
„Angajații virtuali”, pregătiți să intre în câmpul muncii
„Angajații virtuali”, pregătiți să intre în câmpul muncii
Șeful OpenAI recunoaște că ChatGPT Pro pierde bani
Șeful OpenAI recunoaște că ChatGPT Pro pierde bani
Hirohito, împăratul care a domnit 62 de ani. După ce a permis atrocităţile totalitare s-a supus generalului american Douglas MacArthur
Hirohito, împăratul care a domnit 62 de ani. După ce a permis atrocităţile totalitare s-a supus generalului american ...
Un ton roșu de 276 kg s-a vândut cu peste 1,3 milioane de dolari la Tokyo
Un ton roșu de 276 kg s-a vândut cu peste 1,3 milioane de dolari la Tokyo
Întrebarea pe care trebuie să ne-o punem cu toții pentru o viață mai bună
Întrebarea pe care trebuie să ne-o punem cu toții pentru o viață mai bună
Care va fi cea mai importantă tendință în turism pentru 2025?
Care va fi cea mai importantă tendință în turism pentru 2025?
O industrie de miliarde de dolari prinde contur în România
O industrie de miliarde de dolari prinde contur în România
Ar putea câinii să ne ajute să trăim mai mult? Un start-up încearcă să afle!
Ar putea câinii să ne ajute să trăim mai mult? Un start-up încearcă să afle!
HOROSCOPUL ANULUI 2025. Celebra MINERVA a citit în stele: „Viețile noastre se întorc cu 180°”
HOROSCOPUL ANULUI 2025. Celebra MINERVA a citit în stele: „Viețile noastre se întorc cu 180°”
Test de cultură generală. Sunt cartofii verzi buni de mâncat?
Test de cultură generală. Sunt cartofii verzi buni de mâncat?